Am avut cateva momente in care m-am indoit ca voi mai posta ceva legat de ultimul film Disney/Pixar.Dar nu aveam cum sa-l fac totusi scapat.Ma deranjeaza totusi faptul ca scriu aceste randuri la cateva saptamani de la vizionare,astfel s-a cam dus putin din feelingul acela pe care il ai dupa ce parasesti sala de cinema.
Filmul incepe,ca o poveste de dragoste,gravitand in jurul unei prietenii intre timidul pusti Carl Fredricksen si Ellie,amandoi legati de admiratia pentru eroul lor,aventurierul Charles F.Muntz.Cei doi pornesc,purtandu-ne si pe noi ca intr-un roller coaster, in calatoria vietii lor.Calatorie in care totul se deruleaza pe fast forward,bucurandu-ne,amuzandu-ne,ca in final sa ne intristam alaturi de caracterul principal.Aici,Pixar isi dezvaluie adevarata calitate a filmelor ce-i poarta amprenta,aceea de a fi empatic.Acest “mic” lucru care te face sa te pui in pielea celui de pe ecran,sa traiesti alaturi de el,realizand totusi ca nu este altceva decat un simplu caracter creeat digital.Mi-a placut maniera in care povestea se joaca cu sentimentele spectatorului.Desi initial am crezut ca este putin agresiva,am avut norocul ca alaturi de mine,in sala de cinema,sa fie un grup de copii.Copii de 10-15 ani,poate chiar mai micuti.Am ramas surprins sa vad cat de repede intelegeau ce se intampla.Iar faptul ca Ellie a murit,l-au tratat ca pe un eveniment normal in viata fiecarui om.Ma asteptam,la modul cat se poate de sincer sa-i vad tristi,oarecum afectati.Ei bine nu!In schimb m-am surprins pe mine mai afectat,poate si din cauza ca,ca si adult,realizezi ca viata este extrem de scurta.Cum Walt Disney a spus,foarte frumos dealtfel,pentru fiecare zambet trebuie varsata si o lacrima.
De aici incepe partea a doua a povestii,unde il regasim pe,acum,batranul morocanos Carl,fost vanzator de baloane,fortat sa-si paraseasca casa,in care el si Ellie au investit o viata de om.Vazand ca efortul lui de a se lupta cu autoritatile,nu da roade,intr-o disperare de moment,Carl elibereaza mii de baloane legate de casa sa,pornind in zbor,intr-o calatorie fabuloasa ce are ca destinatie finala,Cascada Paradisului.Locul unde,in tinerete,cei doi isi doreau atat de mult sa ajunga.Impins de socul unei posibile pierderi a casei,de ideea de a se indeparta de ceea ce ii mai amintea de mult iubita sa sotie,posacul Carl ia decizia vietii lui.Aceea de a o duce pe Ellie,simbolizata prin insasi casa,in acel loc mult visat.Aceasta personificare a casei,te face sa te atasezi mai mult de Carl,suferind alaturi de el,cand o vede murind a doua oara,la figurat de aceasta data.
Dar o data pornit la drum,Carl realizeaza ca cel mai mare cosmar al sau,intruchipat de optimistul boy scout Russell,s-a imbarcat dintr-o pura coincidenta,la bord.Calatoria lor spre taramul pierdut,unde vor intalnii caractere ciudate,exotice,surpinzatoare este umpluta de umor,emotie dar mai mult decat atat,de o imaginatie debordanta.
Sunt totusi cateva mici amanunte care fac ca Up sa piarda puncte la capitolul credibilitate.Unul dintre lucrurile care m-au deranjat oarecum,a fost umanizarea exagerata a cainilor.Daca initial am acceptat faptul ca exista un dispozitiv,special creeat pentru a putea comunica,in momentul in care i-am vazut in rol de bucatar,majordom,mai mult chiar,ca piloti,ceva s-a rupt in logica evenimentelor.Tot acest episod m-a lasat sa cred ca cei de la Pixar nu au insistat asa mult pe dezvoltarea ideii si s-au multumit cu putin. Un alt lucru de la care asteptam ceva mai mult,a fost tocmai personajul negativ,exploratorul Charles F.Muntz.Nu ti se explica cum de a reusit sa ajunga la o varsta atat de inaintata,dar mai ales ce l-a facut sa devina acest caracter infatuat,urmarit doar de interese personale.Fara un bagaj empatic,usor aplatizat ca si personaj,neverosimil in vointa sa de a face rau, Muntz esueaza in a fi “the perfect villain”.Cred ca se putea investi ceva mai mult efort in constructia psihologica a acestuia.Astfel fiind un nebun oarecare,fara o doza de credibilitate.Cum a spus si Ed Hooks,in cartea sa “Acting for animators”,in descrierea villain-ului perfect:”it is frightening to have a big train boring down on you,but it is more frightening to know that a sociopath is at the controls.”
Per ansamblu consider ca imbinarea celor doua directii,date filmului,nu este una perfect facuta.In loc sa se complementeze una cu cealalta,mai mult se resping.
Si pentru ca majoritatea productilor Pixar trebuie sa aiba o invatatura,si Up se incadreaza perfect in linia aceasta.Ideea este ca adevarata aventura in viata,nu se regaseste intr-o calatorie la care visam,ci mai degraba in relatile pe care le avem cu prietenii sau familia.
As mai avea de adaugat ca,din prisma deja cunoscutei tehnologii 3D,Up nu a profitat mai deloc.Coraline fiind cu mult peste Up la acest capitol.Doar cateva scene m-au facut sa simt intradevar spectaculosul efect al ochelarilor 3D,dar si acelea mult prea scurte.In plus dupa cum se stie ochelarii 3D scad luminozitatea imaginii cu 20 de procente,chiar si cu cele mai puternice becuri de proiectie.Personal va recomand sa vedeti versiunea traditionala,nedublata in romana,in care o sa auziti cainii urland : “squirrel!” si nu romanescul “pisica!”
Va mai recomand sa vizitati blogul lui Lou Romano in care o sa gasiti o multitudine de imagini din perioada preproductiei. http://louromano.blogspot.com/2009/05/art-of-up_3697.html
Singura intrebare care imi ramane in minte este,oare cu ce vor veni acum cei de la Dreamworks?
No comments:
Post a Comment