Meseria,bratara de aur (...cui ii place aurul)

E dimineata.Ca in fiecare dimineata merg spre firma.Aceeasi firma ca si cea de ieri.Sunt vesel.Pe drum,ori citesc o carte ori stau si studiez oameni.Astazi e ziua de studiat.Femei cu diplomat,femei fara diplomat,barbati admirand pustoaice,pustoaice indiferente la admiratia barbatilor,copii cu ghiozdane,pensionari disperati dupa un loc liber,batrane bolnave,pusti cu IPoduri,chinezi santieristi.Oameni.

E destul de interesant sa-i studiezi.Unul merge mai sontic,probabil din cauza pantofilor luati cu un numar mai mic,dar ok ca pret.Altul citeste sictirit ziarul gratuit luat de la metrou.O femeie isi aranjeaza bluza,cumparata recent.Inca ii mai atarna o bucata din firul unde candva,fusese eticheta.Un pusti cu parul lung se scobeste in nas,mandru de ce a gasit.Il pune pe gard!Gardul e verde,asa ca sunt sanse mari sa nu se observe nimic suspect.Probabil il va recupera maine,sprijinindu-se de acelasi gard verde,uitand ca l-a abandonat printr-un reflex azi.Oricum e tot al lui...

Dimineata vezi o multime de fete.Care mai de care.Pe unii ii recunosc,i-am vazut si zilele trecute.Altii cu fete noi.Majoritatea plictisiti sau adormiti.Ii voi revedea si maine.Stau si ma uit cat sictir zace pe fata unora.Stiu ca merg la un serviciu pe care nu-l vroiau.De care nu se simt atrasi.Dar care cat de cat le mai aduce bani in casa.Se ghandesc visatori la ora cand isi vor lua pauza de masa.Ca mai apoi sa astepte nerabdatori ora 18.Sa scape de corvoada asta.Cum dracu a ajuns sa faca jobu' asta?Oricum el isi dorea sa stea undeva la plaja,ca barman spre exemplu.Fetitele...fetite...Bauturica,bauturica...Soare,frumos.Nu!Trebuia sa se prezinte atunci la interviu.Daca l-a mancat in cur.Asta e.Acum nu are ce face.Macar de nu i-ar scadea salariu'.Ca pe criza asta.

Ce noroc sa fac ceea ce imi place.Nici nu m-as ghandi sa fac altceva.Abia astept sa treaca stopul de la Marriot,sa ajung in fata calculatorului.Si sa anim!Cat de misto e sa faci ceea ce ti-ai dorit mereu.Ma rog,nu mereu,doar de cand mi-am dorit-o.Mi-e foame.Fuck!Ma duc sa iau un sandwich,nu vreau sa pierd 10 ore cu pauza.Tre sa termin mersul tipei.Contact, recoil, passing si high-point.Balansez bazinul.Ridic nitel piciorul.Ce repede poate trece timpul.Nu am reusit sa termin ce mi-am propus.Abia astept sa vina ziua de maine.

Din nou in 385,trist.Aceeasi oameni de dimineata.Veseli.Vin de la serviciu.

Finally...Up!

In sfarsit... Up! Sau,deasupra tuturor.
Am avut cateva momente in care m-am indoit ca voi mai posta ceva legat de ultimul film Disney/Pixar.Dar nu aveam cum sa-l fac totusi scapat.Ma deranjeaza totusi faptul ca scriu aceste randuri la cateva saptamani de la vizionare,astfel s-a cam dus putin din feelingul acela pe care il ai dupa ce parasesti sala de cinema.

Vreau sa spun inca de la bun inceput-pentru cei care se grabesc sa ajunga la cinema-filmul merita vazut!Este o experienta diferita visavis de “traditionalele” productii Pixar.Fie numai si prin prisma caracterelor principale,care de data asta nu mai sunt jucarii,furnici,sobolani,roboti sau masini. Un alt lucru pe care as vrea sa-l stabilesc,este ca nu voi aduce in discutie partea tehnica.Poate sunt multi care vor sa comenteze pe marginea acestui subiect,dar care,pentru omul obinuit,venit sa se relaxeze,conteaza atat de putin.Ca realizare,filmul se ridica la ceea ce stim cu toti despre standardul de calitate impus de Pixar.Compozitie bine ghandita,animatie extraordinar realizata,totul la pachet cu un render studiat.Pixar!

In primul rand,Up este un film bun.Asteptati-va totusi la cateva provocari.Pentru ca Up nu este un film 100% pentru copii cum la fel nu este 100% pentru adulti.Up,din punctul meu de vedere,este putin diferit.

Filmul incepe,ca o poveste de dragoste,gravitand in jurul unei prietenii intre timidul pusti Carl Fredricksen si Ellie,amandoi legati de admiratia pentru eroul lor,aventurierul Charles F.Muntz.Cei doi pornesc,purtandu-ne si pe noi ca intr-un roller coaster, in calatoria vietii lor.Calatorie in care totul se deruleaza pe fast forward,bucurandu-ne,amuzandu-ne,ca in final sa ne intristam alaturi de caracterul principal.Aici,Pixar isi dezvaluie adevarata calitate a filmelor ce-i poarta amprenta,aceea de a fi empatic.Acest “mic” lucru care te face sa te pui in pielea celui de pe ecran,sa traiesti alaturi de el,realizand totusi ca nu este altceva decat un simplu caracter creeat digital.Mi-a placut maniera in care povestea se joaca cu sentimentele spectatorului.Desi initial am crezut ca este putin agresiva,am avut norocul ca alaturi de mine,in sala de cinema,sa fie un grup de copii.Copii de 10-15 ani,poate chiar mai micuti.Am ramas surprins sa vad cat de repede intelegeau ce se intampla.Iar faptul ca Ellie a murit,l-au tratat ca pe un eveniment normal in viata fiecarui om.Ma asteptam,la modul cat se poate de sincer sa-i vad tristi,oarecum afectati.Ei bine nu!In schimb m-am surprins pe mine mai afectat,poate si din cauza ca,ca si adult,realizezi ca viata este extrem de scurta.Cum Walt Disney a spus,foarte frumos dealtfel,pentru fiecare zambet trebuie varsata si o lacrima.

De aici incepe partea a doua a povestii,unde il regasim pe,acum,batranul morocanos Carl,fost vanzator de baloane,fortat sa-si paraseasca casa,in care el si Ellie au investit o viata de om.Vazand ca efortul lui de a se lupta cu autoritatile,nu da roade,intr-o disperare de moment,Carl elibereaza mii de baloane legate de casa sa,pornind in zbor,intr-o calatorie fabuloasa ce are ca destinatie finala,Cascada Paradisului.Locul unde,in tinerete,cei doi isi doreau atat de mult sa ajunga.Impins de socul unei posibile pierderi a casei,de ideea de a se indeparta de ceea ce ii mai amintea de mult iubita sa sotie,posacul Carl ia decizia vietii lui.Aceea de a o duce pe Ellie,simbolizata prin insasi casa,in acel loc mult visat.Aceasta personificare a casei,te face sa te atasezi mai mult de Carl,suferind alaturi de el,cand o vede murind a doua oara,la figurat de aceasta data.

Dar o data pornit la drum,Carl realizeaza ca cel mai mare cosmar al sau,intruchipat de optimistul boy scout Russell,s-a imbarcat dintr-o pura coincidenta,la bord.Calatoria lor spre taramul pierdut,unde vor intalnii caractere ciudate,exotice,surpinzatoare este umpluta de umor,emotie dar mai mult decat atat,de o imaginatie debordanta.

Sunt totusi cateva mici amanunte care fac ca Up sa piarda puncte la capitolul credibilitate.Unul dintre lucrurile care m-au deranjat oarecum,a fost umanizarea exagerata a cainilor.Daca initial am acceptat faptul ca exista un dispozitiv,special creeat pentru a putea comunica,in momentul in care i-am vazut in rol de bucatar,majordom,mai mult chiar,ca piloti,ceva s-a rupt in logica evenimentelor.Tot acest episod m-a lasat sa cred ca cei de la Pixar nu au insistat asa mult pe dezvoltarea ideii si s-au multumit cu putin. Un alt lucru de la care asteptam ceva mai mult,a fost tocmai personajul negativ,exploratorul Charles F.Muntz.Nu ti se explica cum de a reusit sa ajunga la o varsta atat de inaintata,dar mai ales ce l-a facut sa devina acest caracter infatuat,urmarit doar de interese personale.Fara un bagaj empatic,usor aplatizat ca si personaj,neverosimil in vointa sa de a face rau, Muntz esueaza in a fi “the perfect villain”.Cred ca se putea investi ceva mai mult efort in constructia psihologica a acestuia.Astfel fiind un nebun oarecare,fara o doza de credibilitate.Cum a spus si Ed Hooks,in cartea sa “Acting for animators”,in descrierea villain-ului perfect:”it is frightening to have a big train boring down on you,but it is more frightening to know that a sociopath is at the controls.”
Per ansamblu consider ca imbinarea celor doua directii,date filmului,nu este una perfect facuta.In loc sa se complementeze una cu cealalta,mai mult se resping.

Si pentru ca majoritatea productilor Pixar trebuie sa aiba o invatatura,si Up se incadreaza perfect in linia aceasta.Ideea este ca adevarata aventura in viata,nu se regaseste intr-o calatorie la care visam,ci mai degraba in relatile pe care le avem cu prietenii sau familia.

As mai avea de adaugat ca,din prisma deja cunoscutei tehnologii 3D,Up nu a profitat mai deloc.Coraline fiind cu mult peste Up la acest capitol.Doar cateva scene m-au facut sa simt intradevar spectaculosul efect al ochelarilor 3D,dar si acelea mult prea scurte.In plus dupa cum se stie ochelarii 3D scad luminozitatea imaginii cu 20 de procente,chiar si cu cele mai puternice becuri de proiectie.Personal va recomand sa vedeti versiunea traditionala,nedublata in romana,in care o sa auziti cainii urland : “squirrel!” si nu romanescul “pisica!”

Va mai recomand sa vizitati blogul lui Lou Romano in care o sa gasiti o multitudine de imagini din perioada preproductiei. http://louromano.blogspot.com/2009/05/art-of-up_3697.html

Singura intrebare care imi ramane in minte este,oare cu ce vor veni acum cei de la Dreamworks?

Dacodac a depus cerere pentru declararea falimentului.

Iata ca s-a intamplat!Criza a lovit,nesurprinzator, intr-un domeniu care deja era la pamant.Dacodac,unul dintre primele studiouri profesioniste de animatie,infiintat dupa revolutie,mai exact in 1992,si-a declarat falimentul.

Studioul a inceput in forta,avand ca partener puternicul grup francez Millimages,pe linia animatiei 2d,lucrand pentru importante productii externe.Unele celebre altele mai putin celebre,dar care fiecare in parte au adus fondurile de care era atat de mare nevoie.Fie ca a lucrat pentru productii franceze,australiene,irlandeze,poloneze sau ucrainiene,in aceasta perioada Dacodac a tras dupa el aproape de unul singur animatia romaneasca,fiind singurul studio,creat dupa 1989,recunoscut si dincolo de granitele tarii.
Blamat de unii,simpatizat de altii,studioul si-a vazut de drumul sau,reusind,dupa o schimbare radicala de directie,sa scoata primul feature film 3d realizat exclusiv in Romania,Piccolo, Saxo et Co.Filmul a costat partea romana 1,5 milion de euro dintr-un total de 4,5 milioane.Desi s-a depus foarte multa munca ca filmul sa fie un succes,din pacate a fost un mare esec.Pe site-urile de profil review-urile au fost deseori usturatoare.

Recent Dacodac a organizat un concurs de scenarii,in urma caruia scenariu castigator trebuia produs de studio,cu sprijin de la CNC.Paradisul lui Diego,in regia lui Eckart Fingberg cu un scenariu semnat de Fethi Nedjar,a fost desemnat castigator.Astfel s-a asteptat ca CNC-ul sa-si respecte intelegerea.

De aici insa,e o ceata densa.Se pare ca problema ar fi totusi in curtea CNC-ului.Automat a venit si reactia,Dacodac a inaintat cererea pentru declararea falimentului.Astfel au ramas pe drumuri oameni cu state vechi in industria animatiei,intr-o perioada care se anunta din ce in ce mai dificila.
Deocamdata site-ul societatii nu anunta nimic referitor la aceste demersuri.Probabil inca se mai spera intr-o salvare de ultim moment.Eu le urez mult succes,pentru ca ar fi pacat ca animatia romaneasca,si asa pagubita, sa piarda una dintre cele mai importante redute ale sale.

Arta de a gati...de la bucatar la bucatar

Initial,vroiam sa scriu un review despre UP,ultimul film de animatie semnat de Pixar.Nu am renuntat la idee,dar a intervenit altceva.Zic eu mai important.

Din cand in cand,recunosc,nu o fac zilnic,dau o raita pe blogul lui Tudor Chirila, http://tudorchirila.blogspot.com/ .
Omu' e super profesionist in ceea ce face,de aceea va recomand sa-l vizitati.Va garantez ca nu e un blog in care sa va plictisiti.(Cum e blogul subsemnatului,spre exemplu).

Blogul lui Tudor,are o subcategorie care se cheama simplu si sugestiv...Teatru.O idee foarte misto, mai ales pentru cei interesati sa inteleaga “mecanismele” din spatele scenei.Desi Tudor spune intr-unul din posturi ca ideea de a deschide usa “bucatariei”,sa patrundem acolo unde tocmai s-a “gatit” rolul,s-au cantarit replicile,nu e tocmai ok,tocmai datorita faptului ca bucuria vine din aprecierea rezultatului final,fara a se vedea “vasele nespalate, petele de pe sort, fumul sau gunoiul”.
Parerea mea este ca nu dauneaza celor doua parti implicate in spectacol.Nici spectatorului,nici actorului.Ba parca vine mai mult in intelegerea actului artistic.Unde mai pui,ca sunt cei ca mine,curiosii,care din n motive vor sa afle cum se desfasoara intreg procesul de intrare in rol.

Din punctul asta de vedere,animatorul nu este foarte departe de actor.Pentru ca si unul si altul,desi abordarea difera,trebuie sa de-a viata unui caracter.Nici unul si nici celalalt nu are doar opt ore de munca.Iata ce spune Tudor,comentariu in care spre surprinderea mea m-am regasit,atunci cand ma pregatesc sa animez:
“Nu te duci la teatru, repeti opt ore dupa care pui toata munca la spate inchizi biroul si iti vezi de restul zilei, linistit. Rolul e o fiara care te macina, e un caine care nu se mai desparte de tine, latra sa-l bagi in seama. Te gandesti la rol in cele mai nepotrivite momente pentru cei de langa tine iar ei de multe ori nu sunt dispusi sa inteleaga fapul ca tu esti "absent". Si au dreptate pentru ca oamenii vor sa relationeze cu omul nu cu actorul, nu cu rolurile tale.Travaliul unui rol este enorm. O piatra de moara. El vine la pachet cu incertitudini, temeri, indoieli, nehotarire. Directia in care o apuci poate fi gresita. O iei pe drumul ei si realizezi ca trebuie sa te intorci dupa zeci de kilometri. Si o iei de la capat. Colegii par mai avansati si asta te motiveaza dar te frustreaza in acelasi timp. Cauti solutii creative tarziu in noapte si nu stii cine ti le poate revela: un vanzator de la benzinarie, o statie de metrou plina cu oameni, un alt actor intr-un rol formidabil, iubita ta cand te saruta..Ajungi una cu rolul tau si nu te mai poti desparti de el pana in seara premierei. Vine cu tine peste tot. Te trezesti dimineata si stii ca ceva e in neregula. Iti amintesti: e una din scenele care nu-ti iese de vreo saptamana...”

E dureros,intradevar,dar satisfactia finala este imensa.Fie ca esti actor sau animator.